Avem o tendinţă de stabilizare epidemiologică a infecţiei Covid-19 şi, chiar, un număr de îmbolnăviri în descreștere. Asta o spune primarul general Ion Ceban, făcând trimitere la declarațiilor specialiștilor în domeniu.

Edilul spune că provocarea majoră în acest val a fost aglomerarea instituţiilor medicale pentru copii, cu lipsa locurilor de spitalizare.

„În această situaţie ne-am mobilizat în municipiu şi am activat suplimentar 150 paturi – practic a fost activat încă un spital Covid pentru copii. Mulţumesc enorm tuturor cadrelor medicale pentru implicare şi dedicaţie.
Nu a fost înregistrat nici un caz de deces la copii.

Între timp avem o rată neînsemnată de vaccinare printre copii de la 12 ani.
Ministerul Sănătăţii nici nu pomeneşte despre acest subiect – nici o informaţie, nici un mesaj, nici o comunicat.
Mai mult, Republica Moldova este unica ţară în regiune care nu a aprobat vaccinarea copiilor de la 5 ani.
Ceea ce a făcut Ministerul Sănătăţii – a activat paturi suplimentare în anumite spitale raionale când numărul cazurilor de îmbolnăvire au început să descrească.

Cât priveşte cazurile de Covid la pacienţii adulţi: pe acest segment nu am avut provocări cu lipsa locurilor în spitale. Totuşi, este o presiune mare pe paturile de Terapie Intensivă. Chiar în acest weekend am avut dificultăţi când nu erau disponibile paturi ATI. Colegii de la Spitalul municipal „Sfânta Treime” au gestionat operativ momentul critic, fapt pentru care le mulţumesc. Au fost 2 săptămâni critice şi pentru Asistenţa Medicală Primară, cu un număr mare de pacienţi şi cu solicitare sporită pentru testare la Covid. La fel medicii şi asistentele medicale s-au implicat la maxim”, a declarat Ceban.

Primarul spune că ținând cont de situaţia epidemiologică, din această săptămână nu vor mai fi amplasate corturile pentru testare.

„Rolul acestor corturi a fost important în perioada fluxului mare la testările Covid. Mulţumesc pentru solidaritate colegilor de la IGSU şi MAI – este un exemplu frumos şi corect de cooperare şi gestionare a situaţiei pandemice. Totodată, a fost elaborat şi aprobat Ordinul comun al Direcţiei educaţie tineret şi sport şi Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate referitor la normele antiepidemice şi măsurile de siguranţă în şcoli. Ne dorim un proces educaţional în siguranţă.

Important să avem suportul şi implicarea autorităţilor centrale în monitorizarea respectării prescripţiilor Comisiei extraordinare de sănătate publică în municipiu, inclusiv pentru restricţiile în cluburile de noapte”, a precizat edilul.

Primarul afirmă că indiferent de statistica epidemiologică în continuare trebuie să se rămână prudenţi, să se respecte masurile de protecţie împotriva Covid-19.