Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Grigore Novac a cerut explicații de la președintele țării, Maia Sandu, premierul, Natalia Gavrilița, și speakerul Igor Grosu despre Declarația privind garanțiile de a primi refugiații din Afganistan, pe care țara noastăr a semnat-o de rând cu alte state. Parlamentarul a adresat un șir de întrebări, precum:

1. Cine a mandatat Guvernul Moldovei să subsemneze unei declarații, la 29 august, prin care țara noastră își asumă obligațiuni față de găzduirea refugiaților afgani?

2. Ce va întreprinde guvernarea de la Chișinău în condițiile în care Consiliul Europei a cerut statelor membre, inclusiv Republicii Moldova, să găzduiască refugiați din Afganistan?

3. Câți refugiați din Afganistan intenționează să primească actualul regim de la Chișinău?

4. Unde intenționează să-i găzduiască în Moldova pe refugiații afgani?

5. Din ce surse financiare intenționează să întrețină refugiații afgani?

6. De ce nu s-au consultat cu cetățenii țării, când au luat decizia de a fi deschiși pentru migranții din Afganistan?

7. Cine își asumă toate riscurile, inclusiv ce țin de securitatea națională și ordinea publică, în cazul în care vor fi primiți refugiați din Afganistan?

“Cetățenii Republicii Moldova sunt în drept să cunoască toate aceste informații. Aștept răspuns în scris în termenii stabiliți de lege. În caz contrar, vom cere audierea în plenul Parlamentului pe această temă”, a declarat Novac.

Precizăm că și Ucraina, alături de Republica Moldova, a semnat Declarația, iar recent în țara vecină au ajuns 133 de refugiați din Afganistan, care au fost cazați în Odessa.