Primarul general Ion Ceban se arată tot mai mult indignat de ridicarea prețurilor pe piață și la creșterea inflației, Moldova fiind în primul loc la acest capitol.

Frustrarea lui Ceban poate fi înțeleasă, întrucât, fiind în fruntea unei instituții publice, cheltuielile nu se potrivit cu planificarea bugetară din decembrie 2021.

„În timp ce prețul la o călătorie cu autobuzul este 3 lei, iar la troleibuz, 2 lei. Energia electrică a crescut la 2.64 lei. Nu modificăm prețurile – vor falimenta Parcurile de Troleibuze și Autobuze”, scrie edilul pe pagina sa de Facebook.

Și acesta este doar unul dintre capitolele în care, Primăria Chișinău trebuie să facă față. Făcând un calcul, pierderile muncipalității în urma acestor creșteri de prețuri, sunt de aproximativ jumătate de miliard de lei. Aici se mai adaugă și investițiile făcute de pomană în timpul pandemiei Covid, bani ce trebuiau întorși de Guvern Primăriei Chișinău.

Dacă vorbim de transportul public, aici situația e mai dramatică. Acesta riscă să ajungă în faliment. Cu un preț neschimbat din 2009, municipalitatea își asumă riscul să ridice prețul la 6 lei pentru toate categoriile de transport. Proiectul va fi prezentat astăzi în CMC de către edilul capitalei. Ceban a dat asigurări că 18 categorii de cetățeni vor circula gratis, iar miza pe acest proiect este sistemul de abonamente ce va fi introdus.