Secretarul de Stat pe domeniul economic, Vitalie Iurcu, a discutat în a doua zi de lucru în Statele Unite ale Americii despre cooperarea moldo-americană în domeniul comercial-economic, cu accent pe filiera energetică.

În cadrul întrevederii cu congresmanul republican din statul Texas, Jodey Arrington, a fost făcut un schimb de opinii refer la evoluțiile în sectorul energetic din Republica Moldova. Totodată, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, a primit asigurare de suport din partea oficialilor americani, cu reiterarea interesului pentru proiectele adresate securității energetice ale țării noastre.

Tot în cadrul întâlnirii, a fost făcut schimbul de invitații pentru vizitele ulterioare la Chișinău și Washington DC. Secretarul de Stat și Președintele Consiliului de Afaceri Moldo-American, Steve Nicandros, au salutat dinamica ascendentă moldo-americană pe multiple planuri, în special cooperarea comercial-economică și intensificarea dialogului B2B. Interlocutorii au convenit să mențină contactele de lucru în vederea identificării unor noi domenii de colaborare pe filiera economică și promovarea investițiilor bilaterale în sectoarele cheie ale economiei naționale, printre care domeniul energetic.

Demnitarii au participat, de asemenea, la întrevederea cu reprezentanții comunității de afaceri din orașul Houston, Statul Texas. Vitalie Iurcu a prezentat domeniul investițional avantajos al Republicii Moldova și a îndemnat investitorii din Houston să examineze modalități de colaborare cu țara noastră.