Peste 500 de maşini şi utilaje rutiere vor fi implicate în lucrările de deszăpezire a drumurilor publice în sezonul rece. Autorităţile au pregătit circa 70 mii tone de material antiderapant şi 15 mii tone de sare tehnică pentru combaterea lunecuşului. Totodată, S.A. „Drumuri” va încheia contracte directe cu agenţii economici din teritoriu pentru folosirea suplimentară a tehnicii de deszăpezire, relatează trm.md.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a precizat că pe sectoarele de drumuri naționale, supuse întroienirii, vor fi instalate circa 35 km parazăpezi. Pe drumurile naționale lucrează 41 de camere video pentru monitorizarea și vizualizarea stării condițiilor de circulație pe timp de iarnă. Pe sectoarele dificile de drum vor fi organizate, în caz de necesitate, posturi de remorcare a unităților de transport de tonaj mare.