Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anunță că și-a vândut pachetul de 8,84 la sută din acțiunile Mobiasbancă, o filială a Groupe Société Générale din Franța și a patra cea mai mare bancă din Republica Moldova, pentru 2,6 milioane de euro, informează Moldpres.

„BERD este mândră că a jucat un rol important în calitate de acționar în ultimii zece ani. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a devenit acționar la Mobiasbancă în 2008 pentru a susține intrarea Groupe Société Générale în sectorul bancar din Moldova”, a declarat șefa Biroului BERD din Moldova, Angela Sax.

Pe lângă statutul de acționar, Banca a contribuit, de asemenea, la asigurarea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova prin Mobiasbancă. Din 1996, BERD a acordat băncii finanțare de peste 60 milioane de euro pentru împrumuturi acordate companiilor locale.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova. De la începutul operațiunilor sale în țară, Banca a investit aproape 1,3 miliarde de euro în mai mult de 120 de proiecte din sectorul financiar, agrobusiness, energetic, infrastructură și producție.

La începutul lunii februarie 2019, Societe Generale anunța despre semnarea unui acord de vânzare a participației sale majoritare în Mobiasbancă Societe Generale către OTP Bank din Ungaria, cea mai mare instituție bancară din Ungaria și a treia din Europa Centrală și de Est. Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei din 6 februarie curent, tranzacția va fi posibilă doar după ce OTP Bank Group va solicita și va obține permisiunea prealabilă în scris a Băncii Naționale a Moldovei, așa cum stipulează Legea privind activitatea băncilor din Republica Moldova.

OTP Bank Group are o experiență de aproape 30 de ani în domeniul bancar și își desfășoară activitatea în nouă țări europene. În Republica Moldova, aceasta își propune, în mod prioritar, să modernizeze produsele și serviciile pentru deponenți și clienți și să asigure o guvernanță corporativă transparentă și eficientă.