Sistemul Informaţional Automatizat (SIA) al Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 va fi dat în exploatare la sfârşitul lunii martie curent, mai devreme decât era preconizat. Termenul iniţial de dare în exploatare a Sistemului era trimestrul IV 2018.
Despre aceasta anunţă un comunicat de presă emis de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, în urma vizitei lui Chiril Gaburici la „Serviciul Naţional Unic pentru Apelurile de Urgenţă 112”, citat de trm.md.
Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 are drept scop preluarea și procesarea apelurilor de urgență la un număr universal de telefon și reducerea timpului de intervenție a Serviciilor Specializate de Urgență prin localizarea automată a apelantului. Acesta va funcționa în regim non-stop, iar toate apelurile vor fi gratuite pentru utilizatori, atât în rețeaua de telefonie fixă, cât și cea mobilă.

„Acest sistem va asigura operativitatea reacției calitative la urgențe, datorită faptului că sunt implicate simultan mai multe servicii specializate de urgență, sprijinite în activitatea lor de un sistem informațional performant”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Potrivit directorului SIA, Liviu Oboroc, Serviciul 112 va fi structurat în două Centre de preluare a apelurilor de urgență, fiecare având spațiu tehnologic propriu, ambele fiind interoperabile. Acestea vor fi interconectate la resursele informaționale de stat existente, pentru a pune la dispoziția dispeceratelor de urgență, date calitative net superioare, inclusiv cu localizare geografică în timp real, pentru rezolvarea situațiilor de criză.

112 este numărul unic pentru apelurile de urgență, activ în toate statele membre ale Uniunii Europene.