În ultimii 3 ani, în Republica Moldova au fost înregistrate 405 cazuri de intoxicații acute cu pesticide, iar 14 dintre persoanele intoxicate au decedat, arată datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Anul trecut, din cauza utilizării necorespunzătoare a insecticidului, într-o gospodărie particulară din raionul Cantemir, șapte persoane s-au intoxicat, dintre care 3 copii şi-au pierdut viaţa, notează Radio Chişinău.

În acest context, specialiștii ANSP organizează în această săptămână o campanie cu genericul „Dați prioritate sănătății, utilizați rațional pesticidele!”, prin care vor informa cetățenii despre cum să utilizeze corect pesticidele în agricultură și pe terenurile individuale.

În ultimul timp, în R. Moldova sunt înregistrate tot mai multe produse de uz fitosanitar, care prezintă un potențial pericol asupra sănătății. Utilizarea irațională a acestor produse de către persoane care nu au pregătirea necesară poate duce la probleme grave de sănătate.