Nejustificat, irelevant și cu impact asupra bugetului de stat. Acesta este răspunsul Guvernului dat inițiativei PSRM cu privire la instituirea, până la 31 decembrie, a moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii.
”Ținând cont de faptul, că propunerea de instituire a moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii va avea impact asupra bugetului de stat, considerăm că nu este judicioasă această inițiativă legislativă, având în vedere că proiectul nu este însoțit de actul de analiză a impactului. In aceeași ordine de idei, considerăm nejustificat și irelevant argumentul adus de autorul proiectului în Nota informativă, precum că necesitatea instituirii acestui moratoriu, este condiționată de faptul, că statul nu acordă facilități fiscale întreprinderilor mici și mijlocii”, se menționează în avizul negativ al Executivului.
Totodată, Guvernul susține că ”nemulțumirile întreprinzătorilor asupra unui act de control anume nu constituie temei de suspendare a acțiunii întregii legi, ba mai mult, în cazul în care, întreprinzătorul consideră că prin activitatea organului de control i-au fost încălcate drepturile sale legitime, este în drept să conteste controlul și/sau rezultatele acestuia”.
Deputații PSRM susțin că inițiativa are scopul evitării presiunilor și intervenției excesive a statului în activitatea întreprinderilor.
”Proiectul de lege este înaintat în contextul crizei energetice și sanitare cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri. Scumpirile și tendințele inflaționiste generează un cadru incert și instabil pentru desfășurarea normală a activității mediului de afaceri. Astfel, se prezintă absolut necesară implementarea unor măsuri în vederea susținerii agenților economici și diminuarea vulnerabilității acestora”, afirmă autorii.
Deputații mai precizează că inițiativa nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat.