Explozia din bulevardul Moscova, din 6 octombrie anul curent, s-a produs ca urmare a unei scurgeri de gaze, dar nu de la butelie, cum s-a presupus inițial, ci de la aragaz.

Se presupune că proprietarul apartamentului în care a avut loc explozia, din neglijență, ar fi lăsat robinetul deschis, lucru care a și dus la umplerea spațiului cu gaz, a declarat pentru IPN șeful Procuraturii municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, notează Radio Chişinău.

Procurorii mai așteaptă finalizarea unor expertize pentru a se expune asupra dosarului. Cel mai probabil, cauza penală va înceta în legătură cu decesul făptuitorului.

Cinci oameni și-au pierdut viața în urma deflagrației. Printre ei și un copil de patru ani.