Procuratura Generală anunță, într-un comunicat de presă, finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanța de judecată a dosarul de învinuire a recidivistului Pavel Grigorciuk, scrie mesaj.md.

«În după-amiaza zile de 21 martie curent, aflându-se în parcul central „Ştefan cel Mare” din capitală, inculpatul l-a agresat verbal cu cuvinte necenzurate şi jignitoare pe parlamentarul Sergiu Sârbu, după care l-a apucat de haină şi i-a aplicat, în mod intenţionat, o lovitură cu mâna în regiunea feţei, continuând să-l insulte. Incidentul a avut loc în prezenţa colegilor victimei, dar şi altor persoane care se aflau în locul public. În urma acţiunilor ilegale ale agresorului, victima a fost internată în spital cu vătămări corporale, calificate de catre experţii medico-legişti ca fiind uşoare», se conține în comunicatu, Procuraturii Generale.

Institția trece în revistă și alte isprăvi ale lui Pavel Grigorciuk. Astfel, în primăvara anului 2015, acesta a fost condamnat la amendă penală după ce a bătut şi insultat un cetăţean german într-un local din capitală, deteriorând şi mai multe bunuri.

Procuratura Generală se referă, de asemenea, și la o altă condamnare pentru dezordinile în masă și violențele la sediul Procuraturii Generale din septembrie 2016. Grigorciuk,  împreună cu alte şase persoane au chemat la nesupunere violentă și au aplicat violenţa, inclusiv cu utilizarea unor obiecte în calitate de arme. Pentru aceste acţiuni, inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani.

Din anul 2014 şi până în prezent acesta şi-a completat şi cazierul contravenţional cu 4 contravenţii pentru o serie de acţiuni huliganice, ultragieri şi alte acţiuni violente, pentru care a fost pedepsit de către instantele naţionale cu amenzi, anunță Procuratura Generală.

Pentru agresarea deputatului Sergiu Sîrbu, Pavel Grigorciuc riscă amendă sau până la 5 ani închisoare pentru huliganism, săvârşit în stare de recidivă.