Demnitarii din Guvern, Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor au acționat ilegal, atunci când au executat deciziile legate de emisia garanțiilor de stat în valoare de aproape 15 miliarde de lei celor trei bănci falimentare. Concluzia se menține în decizia din 22 aprilie a Curții Constituționale, adoptată în urma unei sesizări depusă de un grup de deputați socialiști.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a explicat, joi, într-o conferință de presă, că Înalta Curte a ajuns la această concluzie după ce Ministerul Finanțelor a emis garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015, iar Banca Națională a Moldovei a efectuat o emisiune de monedă națională în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, de 5,34 miliarde de lei, precum și a transferat sumele corespunzătoare de bani băncilor licențiate până la publicarea și intrarea în vigoare a hotărârilor Guvernului.
”Hotărârea de Guvern votată în noiembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial peste 5 luni, în martie 2015 și Curtea ajunge la concluzia că la acel moment în vederea executării acelei hotărâri de guvern nu era niciun substrat juridic pentru ca să fie executate aceste hotărâri. Constituția spune că hotărârile de Guvern se publică obligatoriu în Monitorul Oficial. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Prin urmare, ajungem la concluzia că acele persoane din Guvern, BNM, MF și alții care au executat o hotărâre care nu era publicată în MO au încălcat legea, au comis un abuz care a costat statul. (…) Un mare abuz din partea autorităților statului care au acoperit furtul miliardului care a dus la consecințe pe care noi pe parcursul ultimilor 8 ani le simțim în fiecare zi”, a declarat Bolea.
Deputatul PSRM, Petru Burduja, a menționat că banii dați celor trei bănci falimentare sunt întorși acum anual de cetățenii Republicii Moldova. Datoria a fost eșalonată pe o perioadă de 25 de ani cu 5% anual. Astfel, doar în acest an din buget vor fi achitate 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală.
”Până astăzi, cetățeanul simplu a achitat 4,9 miliarde de lei. În total 25 de miliarde de lei urmează a fi întoarse de cetățeni până în 2041”, a explicat Burduja.
Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va propune, astăzi, în Parlament crearea unei comisii de anchetă cu scopul elucidării circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015. Comisia urmează să stabilească cine concret din persoanele politice sunt vinovate de aceste fărădelegi. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, persoanele de stat responsabile de furtul bancar trebuie să răspundă în fața legii.
”Reiterăm, ceea ce am declarat pe parcursul a 8 ani, furtul secolului s-a produs cu implicarea directă a clasei politice. Curtea Constituțională, la 22 aprilie, a constatat ceea ce am declarat în repetate rânduri că, emiterea garanțiilor de stat și asigurarea tacită a furtului de miliarde s-a produs datorită și cu implicarea mai multor factori politici și instituții de stat”, a declarat Batrîncea.
Amintim, deputații PSRM au venit repetat cu inițiativa de anulare a legii care pune povara furtului miliardului pe umerii cetățenilor, dar aceasta a fost declarată nulă de Curtea Constituțională.