Postul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe şi-a sistat temporar activitatea din cauza unei defecțiuni tehnice în programul Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei. Totodată, alte trei posturi rămân în continuare nefuncționale din cauza intemperiilor.

Potrivit Serviciului Vamal, până la ora actuală rămân închise posturile Ceadâr-Lunga – Maloiaroslaveț, Ceadâr-Lunga-Novîie-Traianî și Basarabeasca-Serpneovo. De asemenea, drumurile înzăpezite pe partea ucraineană fac anevoioasă deplasarea prin vama Săiți-Lesnoe, scrie Moldpres.

Solicitată de agenție, purtătorul de cuvânt al Serviciului Vamal, Cristina Rău, a specificat că posturile care și-au sistat activitatea se află pe segmentul de sud al frontierei moldo-ucrainene. „Pe durata suspendării circulației prin aceste puncte de trecere, persoanele pot opta pentru alte posturi aflate în apropiere”, a spus Rău.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pe parcursul zilei ieri și-au sistat activitatea nouă puncte de trecere a frontierei.