Șase moldoveni au încercat să treacă granița cu documente false. Acum riscă să fie amendați. Incidentele s-au produs în punctele de trecere Costești și Leușeni.

Două dintre permisele de conducere, pentru care proprietarii au achitat sute de euro, au fost găsite printre lucrurile personale în timpul controlului suplimentar. În cel de-al treilea caz, un conducător auto l-a prezentat pentru a i se autoriza ieșirea din țară, fără să știe că documentul este falsificat.

Alți doi moldoveni sunt documentați după ce au prezentat certificate Covid-19 falsificate. În documentele prezentate scria că și-ar fi administrat ambele doze de vaccin la centrele specializate din țară. Însă, din cercetările preliminare s-a constatat că doi dintre suspecți nu au fost în țară în ultimii trei ani, iar certificatele le-ar fi primit prin curier. În ultimul caz, un bărbat le-ar fi spus polițiștilor de frontieră să nu-l plaseze în autoizolare, deoarece are certificate Covid, doar că l-a uitat acasă.

După verificări, s-a aflat însă că individul se afla peste hotare în perioada administrării vaccinului.

La moment, toate cele șase persoane riscă amenzi de până la 32.500 de lei sau detenție pe un termen de până la 2 ani.