Într-un stat democratic nu este cenzură, nu se închid instituții media. Am venit să spunem “Nu dictaturii!”. Cu acest mesaj a ieșit consilierul municipal PSRM, Victor Poleacov, la protestul de la sediul Președinției, unde zeci de socialiști au venit să își expună nemulțumirea față de actuala guvernare PAS și Maia Sandu.

“Au fost albaștri, acum îs galbeni. Dacă atunci credeam că ne este greu, dar după ce a venit PAS, tot ce a fost ne pare floare la ureche: acum sunt de 10 ori mai multe dosare la comandă. Să ne amintim că PAS promitea că gazul va fi mai ieftin, că salariile trebuie ridicate, pensii mai mari, au promis marea și sarea. Dar ce avem: gazul de la 4 lei la 15 lei s-a scumpit, salariile nu cresc, majorarea lefurilor la medici cu 30% au anulat, indemnizația de două ori la pensionari au anulat, ajutorul de 1000 de lei la pensionari au anulat. Această guvernare ne atrage într-un război cu care nu avem nimic comun. Această guvernare face ca noi să trăim tot mai rău”, a declarat Victor Poleacov.