Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a efectuat o vizită inopinată la Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”. În context, ministrul a solicitat ca toate camerele de monitorizare să fie funcționale și imaginile de pe acestea – puse la dispoziția cetățenilor.
 „Este un mijloc sigur cu ajutorul căruia oricine dintre noi poate monitoriza traseele naționale și circulația pe acestea. Este important ca toate camerele să fie reabilitate și puse în funcțiune”, a menționat Chiril Gaburici.
 Ministrul îndeamnă pietonii și conducătorii să fie prudenți în trafic, să respecte cu strictețe regulile de circulație și indicatoarele rutiere, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.
 „Urmează să stăm cu ochii pe fiecare traseu, pentru a ne asigura că toate sunt accesibile circulației. Am demonstrat încă de iarna trecută că în echipă comună și cu colegii din alte structuri, reușim să facem ordine pe toate drumurile. Dar este foarte important și ca participanții la trafic să nu pornească neechipați la drum, întrucât aceasta este cea mai frecvent întâlnită cauză a derapajelor, ambuteiajelor și accidentelor rutiere pe timp de iarnă”, a adăugat ministrul.
Circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă. Sectoarele de drum ce prezintă un pericol sporit sunt monitorizate de comun cu reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare al IGP al MAI, pentru a se interveni urgent în caz de necesitate.
 Locul amplasării camerelor, care asigură vizualizarea stării drumurilor, dar și imaginile actualizate la fiecare jumătate de oră le găsiți pe site-ul www.asd.md.
 La executarea lucrărilor de deszăpezire şi distribuire a materialului antiderapant, pe drumurile publice se preconizează antrenarea a 518 mașini şi utilaje rutiere. Peste 170 de utilaje ale S.A. „Drumuri” sunt dotate cu sisteme de monitorizare prin satelit (GPS), astfel acestea vor permite monitorizarea utilizării tehnicii rutiere la executarea lucrărilor. De asemenea, pentru combaterea lunecușului pe drumurile publice sunt pregătite circa 70 mii tone de material antiderapant și 15 mii tone de sare tehnică, conform lungimii drumurilor naționale din gestiune.