Din data de 22 aprilie curent, vor intra în vigoare noi reguli de parcare a automobilelor iar şoferii care le vor încălca vor fi sancţionaţi cu 1500 de lei și patru puncte de penalizare. Anunţul a fost făcut de Inspectoratului Naţional de Patrulare care spune că până atunci agenții de patrulare vor intensifica activitățile pentru depistarea şoferilor ce parchează neregulamentar pe carosabil şi în curţile blocurilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor INP, pe parcursul anului trecut, peste 8400 de șoferi au fost sancționați pentru staționarea sau parcarea în locuri neregulamentare, iar în primele trei luni ale anului curent, peste 540 s-au ales cu procese-verbale, cu circa 75% mai puțin decât în perioada analogică a anului precedent.

Inspectoratul Național de Patrulare solicită conducătorilor auto să parcheze mașinile în așa fel încât să nu creeze impedimente celorlalți participanți la trafic şi să opteze pentru călătoria cu transportul public.

Potrivit modificărilor legislaţiei care vor intra în vigoare la 22 aprilie, oprirea sau staționarea unităților de transport cu intrarea parțial sau în întregime pe trotuar este admisă doar în locurile special amenajate, marcate prin indicator rutier „parcare” sau „parcare rezervată” precum și prin marcajul rutier „linia îngustă continuă”, însoțite de panourile adiționale care indică modalitatea de poziționare a vehiculului, cu respectarea distanței minime de 1,5 metri destinate circulației pietonilor. Totodată, vehiculele staţionate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu nevoi speciale.