Reputatul scriitor Petru Cărare s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 84 de ani. Președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Arcadie Suceveanu, a declarat că prin opera sa, Petru Cărare a reușit să scoată literatura din tiparele ideologice.

Reputatul scriitor Petru Cărare s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 84 de ani. Președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Arcadie Suceveanu, a declarat că prin opera sa, Petru Cărare a reușit să scoată literatura din tiparele ideologice, relatează Radio Chișinău.

„A plecat dintre noi scriitorul Petru Cărare, un scriitor care aparține generației ’60, un nume de referință al acestei generații, care alături de colegii săi a scos literatura din tiparele ideologicului. Petru Cărare, fiind satiric și umorist, autor de epigrame, parodii, poezii satirice, a criticat viciile societății de atunci și din această cauză a fost un scriitor, care a avut mult de pătimit”.

Petru Cărare s-a născut la 13 februarie 1935, în satul Zaim, astăzi raionul Căușeni din Republica Moldova, într-o familie de țărani.

În 1971, Cărare a fost numit director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă Uniunea Scriitorilor. În anul următor și-a publicat prima carte de proză, Zodia musafirului. Tot atunci a tipărit volumul de versuri satirice Săgeți, care nu a trecut cenzura și a fost retras la scurt timp din librării. Incidentul a fost atât de serios încât a provocat concedierea scriitorului, neadmiterea lui în nicio funcție timp de două decenii și expulzarea din Uniunea Scriitorilor.

În 1990 cartea Săgeți a fost reeditată, fiind completată cu versuri noi și fiindu-i modificat titlul în Săgeți. Carul cu proști și alte poeme.

În 1996, Cărare a fost devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.