Republica Moldova este pregătită să beneficieze de prima tranşă a ajutorului financiar în valoare de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene (UE). 10 condiţionalităţi au fost îndeplinite şi autorităţile sunt în aşteptarea unei misiuni de evaluare din partea UE, a declarat prim-ministrul, Pavel Filip în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune.

„Nu se pune întrebarea dacă vor veni acești bani, ci când vor veni, odată ce a fost semnat acordul, UE își va respecta obligațiunile. (…)Noi ne-am respectat obligațiunile pentru prima tranșă, 10 condiționalități am îndeplinit, am expediat și o scrisoare către instituțiile europene, așteptăm misiunea de evaluare a UE”, a declarat prim-ministrul, citat de trm.md.

Premierul Pavel Filip a sugerat că pentru țara noastră este mai important să implementeze reforme în conformitate cu exigențele europene decât să depună acum o cerere de aderare la comunitatea europeană.

Prim-ministrul a declarat că România este unul dintre partenerii principali ai Republicii Moldova. Relația cu Federația Rusă trebuie să fie bazată pe respect reciproc, iar ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu va fi una benefică pentru țară.

„Cu Rusia ne dorim relații bune, am depus mult efort, am reușit să deblocăm mai multe probleme. Lucrurile s-au blocat, cu părere de rău, după alegerea președintelui. Noi ne dorim relații bazate pe respect. Am pus o dată obrazul să fie lovit, am pus a doua oară, dar nu avem atâția obraji ca să îi punem să fie loviți. CSI nu este doar Rusia, avem relații bune, avem un acord de comerț și multe alte facilități pe care le avem cu țările CSI”, a spus Pavel Filip.