Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, spune că primele urme ale atacurilor din regiune duc la Ucraina, pentru a o atrage în conflict. În acest sens, acesta a făcut un „apel către conducerea Ucrainei ca să investigheze aceste atacuri”, dar și a venit cu un mesaj către autoritățile de la Chișinău. 

„După trei decenii de viață pașnică, după încheierea războiului din 1992, Transnistria a devenit ținta atacurilor teroriste. Ieri și astăzi, pe 25 și 26 aprilie, instituții ale statului – Ministerul Securității Statului și o unitate militară, precum și o obiect ce aparține Federației Ruse – Maiac au fost supuse atacurilor teroriste.

După cum au arătat primele concluzii ale măsurilor operaționale și de investigare urgente, urmele acestor atacuri duc în Ucraina. După izbucnirea ostilităților din Ucraina, Transnistria și-a menținut neutralitatea și a declarat în mod deschis acest lucru – că nu suntem agresori, că Transnistria nu a plănuit și nu are de gând să-și atace vecinii. Am primit refugiați. În prezent, aproximativ 25.000 de locuitori ai Ucrainei se află în Transnistria, unde primesc sprijinul corespunzător din partea statului.

Toată lumea este conștientă de acest lucru. Presupun că cei care au organizat acest atac au scopul de a implica Transnistria în conflict. Și pot spune cu încredere că nu va funcționa. Cu siguranță îi vom găsi pe toți cei care sunt complici la aceste acte criminale. Dar nu la reuși să ne atragă în conflict”, a spus acesta.

Totodată, Krasnoselski a venit cu un mesaj către conducere RM și cea a Ucrainei.

„Vreau să fac și un apel la conducerea Ucrainei. Vă rog să investigați aceste atacuri”, se arată în declarația.

„Totodată, vreau să mă adresez conducerii Republicii Moldova. Nu cedați provocărilor, nu lăsați Moldova să fie atrasă în agresiune împotriva Transnistriei. Încă trebuie să ne amintim despre formatele noastre pașnice: atât „1 + 1”, cât și „5 + 2”, și despre munca grupurilor relevante în dezvoltarea formatului „5 + 2”, trebuie să rezolvăm problemele celor două state ale noastre, prevenind în același timp orice agresiune care ar putea deveni prologul unui mare război – în niciun caz.

Trebuie să fim de acord – să cădem de acord asupra păcii în primul rând și să păstrăm această pace”, se mai arată în mesaj.

În regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de „pericol terorist” în stânga Nistrului pentru 15 zile. Tiraspolul a anunțat 3 atacuri înregistrate: cel de la sediul MGB, din orașul Grigoriopol și atacul de la Pașcani.

Mai exact, aseară a avut loc un atac la sediul MGB-ului de la Tiraspol. Așa-zisul departament de Interne a anunțat că este vorba despre un atac cu lansatoare de grenade, iar victime nu sunt.

Biroul de reintegrare a comentat incidentul, iar Serviciul de securitate ucrainean a calificat incidentul drept „provocare pusă la cale de FSB”.

Și în această dimineață au avut loc explozii în orașul Grigoriopol.

Maia Sandu a convocat ședința CSS și a declarat că ultimele evenimente reprezintă o escaladare a situației și a anunțat măsurile adoptate de Comisie.