Un şef de secţie şi un medic din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal ,,Sfînta Treime” au fost reţinuţi de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuiţi de corupere pasivă.

Potrivit unui comunicat aceştia împreună cu alţi medici, sunt bănuiţi că ar fi pretins mijloace băneşti de la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale, inclusiv cei asiguraţi medical, sume de bani de până la 7 000 lei, fără a le reflecta în evidenţa contabilă a instituţiei, notează Radio Chişinău.

În urma perchiziţiilor desfăşurate de ofiţerii CNA, în biroul de serviciu şi domiciliul medicilor au fost găsite peste 155 500 de lei, 2 000 de ruble, 8 500 de lire sterline şi 3 000 de dolari.

În prezent, aceştia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe cazul dat a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art.324 Cod penal – corupere pasivă.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii medici, riscă până la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.