Decizia președintelui Maia Sandu de a respinge cei 13 judecători provoacă tot mai multă indignare și nedumerire în societatea civilă. Juriștii pentru apărarea drepturilor omului, jurnaliștii de investigație, spun într-o voce că printre acești magistrați sunt persoane demne și integre.

“Eu sunt dezamăgită. Pe unii dintre acești judecători chiar i-am admirat pentru corectitudine, profesionalism, dedicație …. Mă îndoiesc deja că vom avea o reformă a justiției și că lucrurile se vor schimba”, a scris jurnalista Cornelia Cozonac pe pagina sa de Facebook.

Și juristul Promo-LEX, Vadim Vieru, a scris pe rețelele de socializare că “unii din cei mai buni judecători sunt vizați și în raport cu care nu cred că le poți reproșa lipsă de integritate și/sau profesionalism. Cred că Președinția ar trebui să facă claritate ASAP. Judecătorii (mai ales colegii din prima instanță) au suficient stres și fără astfel de ieșiri”.