Circulația transportului pe strada 31 august 1989 din capitală, la intersecția cu strada Armenească, va fi sistată în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie. Primăria municipiului Chișinău informează că traficul este închis în legătură cu executarea lucrărilor de reconstrucție a unor străzi din zona centrală a capitalei, transmite IPN și Radio Chișinău.

În perioada 29 octombrie – 30 noiembrie, va fi sistată circulația transportului pe str. 31 august 1989, tronsonul cuprins între străzile Maria Cebotari și Nicolae Iorga, în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a rețelelor edilitare.

În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie, va fi sistat traficul rutier pe strada Băcioii Noi, tronsonul dintre bulevardul Dacia și Șoseaua Muncești. Restricția de circulație este dictată de executarea lucrărilor de reparație a carosabilului și de amenajare a trotuarelor din str. Băcioii Noi.

Traficul rutier va fi suspendat și pe strada Gr. Ureche, tronsonul cuprins între străzile Cahul, Alexandru Vlahuță și Alexandru Hâjdeu, începând cu data de 29 octombrie și până pe 13 noiembrie. Restricționările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de pozare a gazoductului pe strada Grigore Ureche.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară. Microbuzele care circulă pe aceste străzi își vor schimba temporar traseul.