Pe unele trasee din țară noaptea trecută s-a menținut lunecușul. În aceste condiții, drumarii au intervenit și au distribuit 32 tone de material antiderapant, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), printre sectoarele pe care s-a format lunecuș se numără Sărăteni – Florești, Cristești – Leușeni, Chișinău – Bender și Rezina – Orhei. Responsabilii dau asigurări că toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii drumurilor și după necesitate se intervine.

În ultimele ore, pe drumurile naționale s-au efectuat lucrări de patrulare și combaterea lunecușului. Șeful Serviciului operativ al ASD, Sergiu Căpăţină, a specificat pentru agenție că, pe parcursul nopții, în lucrări au fost implicate șapte utilaje speciale și 19 muncitori rutieri, care au distribuit 32 de tone de material antiderapant.

Totodată, ASD recomandă participanților la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile se va încălzi ușor.

Sursa: Moldpres