“Este în primul rând o criză generată de proasta administrare a procesului”. Astfel economistul Veaceslav Ioniță a comentat o nouă criză a gazelor, în care s-a pomenit Republica Moldova. Într-o postare pe rețelele de socializare, Ioniță a scris că “să mergi la Moscova, să îți asum în numele Guvernului că va fi achitat consumul curent pe 22.11.21, apoi să vii acasă și să aștepți poate rușii vor uita de bani, este peste limitele raționalului”.

Economistul este de părerea că soluția cea mai bună era o scrisoare de Garanție din partea Guvernului Republicii Moldova către Moldova Gaz, prin care se specifica clar.

“Devierile tarifare vor fi acoperite prin majorări ulterioare, de specificat până când, iar în caz contrar vor fi acoperite din banii publici. Această scrisoare era suficientă pentru MoldovaGaz să se împrumute din piață și să achite factura către Gazprom. S-a tras mâța de coadă și acum există riscul că va trebui să alocăm bani publici, adică banii noștri, pentru a acoperi eroarea descrisă în p.1. Recomand PM, Natalia Gavriliță înainte de a se aventura în acest proces să se consulte cu fost PM Iurie Leancă. El tot din porniri nobile a acționat în 2014. Este ne etic și imoral, ca de banii oamenilor sărmani de la sate, care îngheață de frig și se încălzesc cu vreascuri, să fie plătită căldura celor de la orașe. Ori căldură centralizată și încălzire cu gaz natural în cea mai mare partea are populația din orașe. Repet e imoral”, a mai scris Ioniță.

Amintim că Gazprom a informat Republica Moldova despre posibila întrerupere a furnizării de gaze în următoarele 48 de ore din cauza că autoritățile moldovenești nu au achitat plata conform actualului contract.