“Nu știu la ce vă vor ajuta legile aprobate, că oricum Justiția este selectivă”. Astfel vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a comentat proiectul de lege elaborat de ministerul Justiției, care permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei acuzate. Batrîncea a precizat că actuala putere a uitat despre dosarele de rezonanță, precum furtului miliardului, pe care a promis că le va investiga, când va ajunge la guvernare.

“Nu suntem siguri că R.Moldova folosește toate instrumentele pentru a face ceva în acele dosare de rezonanță la care vă referiți. Probabil ați pierdut legătura cu Curtea Constituțională (CC) și v-a scăpat acea decizie a CC că, confiscări pot avea loc și fără condamnare definitvă. Probabil când vă treziți la realitatea politică, deja abordările și justiția devin selective. Nu știu de unde stimate coleg aveți atâta încredere în unii actori din Justiție, dar ca și ceva ani în urmă asistăm la o Justiție selectivă. A fost refuzat de Parlament de a face o anchetă pe cazul emiterii garanțiilor de stat și emiterii de BNM a celor 14 mlrd lei. Da, noi am fost la CC și am obținut că aceste proceduri s-au produs cu încălcarea Constituției. A doua zi era firesc să avem reacții prompte din partea Justiției, că s-a produs ceva important și această tăcere nu poate fi justificată. CC a subliniat că a existat voință politică din partea Parlamentului, Guvernului, BNM pentru a oferi sume importante a banilor publici, pentru a acoperi acel furt. Susținem acest proiect cu condiția că veți primi adecvat acele amendamente cu care vor veni colegii noștri”, a declarat Batrîncea.