Sumele oferite pentru a obține fraudulos un permis de conducere variază de la 700 până la 1200 de euro, iar rândurile pentru programarea examenului, până nu de mult, se întindeau chiar și până la patru luni. Și aceasta pentru că o bună parte din programări sunt făcute de către persoane care nu au nevoie să susțină examenul. Se programează ca mai apoi să cedeze aceste locuri, contra unor sume de bani, candidaților reali. Noua conducere a Agenției Servicii Publice consideră că o soluție pentru a îmbunătăți procesul de examinare ar fi schimbarea in corpore a staffului responsabil de acest proces, pentru a distruge „memoria instituțională cu privire la aranjarea lucrurilor”. Subiectul a fost abordat în cadrul unor audieri organizate de către Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică, transmite IPN.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat că, atunci când a preluat, în luna august, conducerea instituției, programările pentru susținerea examenului auto implicau o perioadă de așteptare și de patru luni. Astăzi se așteaptă o lună. O analiză pe interior a scos la iveală un șir de probleme când vine vorba despre programări și despre susținerea examenelor pentru permisele auto. Potrivit lui, intenționat s-a tergiversat implementarea unui sistem adecvat și corect.

Potrivit lui Mircea Eșanu, rata de promovare a examenelor este mică, iar rândul crește pe motiv că persoana vine a doua, a treia, a patra și a zecea orară. Este o creștere artificială a rândurilor. „S-a descoperit un sistem pus bine la punct pentru a determina persoana să dea bani pentru a califica examenele. Nu i se cereau bani direct, dar sunt o mie și unul de motive care permiteau descalificare persoanei, cu bună sau cu rea voință”, afirmă directorul ASP.

Potrivit lui, din informațiile vehiculate de persoanele trecute prin calvarul sistemului, sumele pretinse variază între 700 și 1200 de euro, cel puțin în ultima jumătate de an. „Faceți o simplă înmulțire. Doar pe Chișinău, zilnic în proces de evaluare sunt în jur de două sute de persoane, pe săptămână sunt în jur de 600, pentru că sunt etapizate: teorie, oraș. Dar sumele care erau obținute și interesul major pentru această mită era mare”, a spus directorul ASP, precizând că astăzi se duce un război pentru „a închide o supapă” care se ridică la 100-300 de mii de euro pe lună.

S-a constatat că nu toate automobilele sunt dotate cu camere video, iar în unele automobile dotate cu sistem de video înregistrare, „discret” era instalat echipament de bruiaj, astfel încât înregistrarea să nu fie posibilă. Potrivit lui, la mașinile fără cameră aveau acces examinatorii care erau „în relații bune” cu conducerea, acesta fiind un fel de bonus.

În cadrul audierilor s-a propus îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a putea sancționa ilegalitățile și corupția din sistem. S-a propus ca toate unitățile de transport implicate în procesul de examinare să fie dotate cu echipamente video de înregistrare, iar imaginile să fie accesate în cadrul unui centru de monitorizare, care să fie creat pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. O altă propunere este excluderea programării la urgență, dar și excluderea principiului teritorial pentru susținerea examenelor.