În perioada  21-28 octombrie 2017, o delegație condusă de șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, se află într-o vizită de studiu în orașul Philadelphia, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, unde participă la cea de-a 124-a Reuniune a Asociației Internaționale a Șefilor de Poliție, una dintre cele mai mari asociații din lume.

Scopul vizitei de studiu îl constituie preluarea de bune practici privind combaterea criminalității și îmbunătățirea serviciilor polițienești.

În cadrul reuniunii sunt desfășurate peste 200 de seminare privind împărtășirea de bune practici administrative, tehnice și operaționale în activitatea polițienească comunitară.

În primele zile ale reuniunii, membrii delegației au participat la seminarul dedicat dezvoltării conceptului de Poliție comunitară, ca exemple servind experiența Canadei în acest sens.

De remarcat că, Asociația Internațională a Șefilor de Poliție este în slujba nevoilor comunității de-a lungul a 100 de ani, lansând programe recunoscute istoric, desfășurând cercetări de ultimă oră și furnizând programe și servicii membrilor din întreaga lume, mott-ul Asociației fiind “Servim liderii de azi, dezvoltăm liderii de mâine”.