După un weekend plin de instruiri cu mentori de la Zuckerberg Institute, The Hug, Meta Refuge și The Possible Zone, sesiuni de brainstorming și multă muncă, 3 echipe de tineri din Moldova, care au venit cu cele mai eficiente idei și soluții de implementare a tehnologiilor Web3, au câștigat câte un mentorat cu experți din Statele Unite.

În cadrul primului Hackathon pe subiectul Web3 și Blockchain din țara noastră, organizat de proiectul Tehnologiile Viitorului și Yep! Moldova, cu susținerea USAID și Suedia în perioada 23-25 septembrie la Mediacor, 100 de tineri din Republica Moldova și-au încercat puterile în singurul concurs ce antrenează ultima generație a tehnologiilor Web. Pe durata celor 3 zile de Web3 Hackathon, tinerii au lansat idei și soluții pentru probleme legate de sistemul de sănătate, educație, mediu și investiții.

Din totalul de peste 500 de aplicări în competiție, au fost selectate 100 de persoane care au beneficiat de instruirea gratuită din partea a 4 mentori din SUA. În cadrul Hackathonului s-au format 15 echipe, 3 dintre care s-au clasat pe locuri câștigătoare:

Locul 1 – echipa Talk earn cu aplicația TalkEarn, care va ajuta specialiștii să-și monetizeze expertiza prin apeluri video și prestare de servicii online achitate cu criptomonede. Premiu: participare la incubatorul online HUG Studios și mentorat personal cu Randi Zuckerberg, fondatoarea Zuckerberg Institute, și echipa The Hug timp de 6 luni.
 

Locul 2 – echipa Troodon cu platforma educațională în care se pot crea și dezvolta comunități care să împărtășească cunoștințe pe diverse subiecte de interes comun. Premiu: mentorat personal cu Hasti Kashfia, fondatoarea Meta Refuge, și acces la Meta Refuge online Container timp de 4 săptămâni, pe subiectul Web3 Marketing Skills, inclusiv promovarea în Social Media și Strategie PR.


Locul 3 – echipa Metafarm cu proiectul de soluții pentru atragerea investitorilor străini în Republica Moldova. Premiu: acces la cursul online de 4 săptămâni cu echipa Meta Refuge, în care vor învăța cele mai bune practici de promovare a creatorilor de Web3 în Social Media, strategii de creare a unei comunități, precum și strategie de PR și utilizarea platformelor potrivite pentru promovare.

Premiul special – echipa MediCo cu proiectul de digitalizare a sistemului medical care ar putea fi accesibil oricui, indiferent de localizarea fizică a persoanei pe globul pământesc. Premiu: 1 lună de mentorat cu Eugene (Gee) T. – Entrepreneur, NFT innovator & Crypto geek.

În urma Hackathonului, în premieră pentru țara noastră, în Moldova va fi formată prima comunitate Web3. Tehnologiile Web3 reprezintă cea de-a treia generație Web după versiunile 1.0 și 2.0 și se remarcă prin soluții avansate de confidențialitate, descentralizare și mai multă autonomie pentru creatori. Hackathon Web3 & Blockchain a fost cel de-al treilea din seria de 3 evenimente cu mentori din SUA, organizate în perioada 21-25 septembrie în țara noastră.