Şase instituţii de învăţământ de tip primar, gimnazial şi liceal, din subordinea autorităţilor publice locale, vor fi renovate în acest an. Executivul va aloca peste 57 de milioane de lei pentru reconstrucţia şcolilor.
Instituțiile ce vor fi reabilitate sunt liceele „Lucian Blaga” din orașul Iargara (Leova), „Vasile Pîrvan” din comuna Gotești (Cantemir), „Silvian Lucaci” din orașul Costești (Râșcani), „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni (Călărași), „Meşterul Manole” din satul Sălcuța (Căușeni) și gimnaziul „Alexandru cel Bun” din comuna Vărzărești (Nisporeni), scrie trm.md.

Banii pentru reabilitarea acestor școli vor fi alocaţi în cadrul proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, realizat cu suportul Băncii Mondiale.