Guvernul trebuie să intervină de urgență pentru a ajuta sectorul agricol, în caz contrar securitatea alimentară a țării va fi asigurată doar pe termen mediu. Avertizarea vine din partea fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Potrivit opoziției parlamentare, seceta din anul trecut, prețurile mari la produsele petroliere, îngrășăminte și semințe, dar și pierderea pentru moment a pieței de desfacere din Rusia, se vor reflecta negativ asupra securității alimentare a țării, dacă statul nu va interveni de urgență cu măsuri de susținere.
Fostul ministru al Agriculturii, Ion Perju, consultant al fracțiunii BCS, a declarat că, anul curent nici pe departe nu va repeta rezultatele agricole bune din anul 2021. Seceta nu a permis desfășurarea cu succes a lucrărilor de toamnă. Din cele 300-320 de mii de ha planificate, au fost semănate doar 255 de mii de ha de grâu de toamnă, orzul a fost semănat doar în proporție de 83%. La aceasta se adaugă și lipsa îngrășămintelor și a produselor de uz fitosanitar, care erau importate din Ucraina și Rusia. O altă problema va fi prețul acestora care a crescut de până la șase ori, astfel punând în dificultate în special producătorii mici și mijlocii.
De asemenea, prețul la motorină crește continuu, dacă în august trecut un litru putea fi procurat cu 10,50 de bani, astăzi acesta a ajuns la peste 27 de lei.
”Ca rezultat prețurile la produsele agroalimentare finite vor crește esențial și va afecta coșul de consum al populației. Sectorul agricol și producătorii agricoli au nevoie de ajutor astăzi, deoarece mâine poate fi prea târziu. De aceea se impun măsuri concrete, financiare și nefinanciare din partea Guvernului și Parlamentului”, a menționat Perju.
Deputatul PSRM, Radu Mudreac, vicepreședintele comisiei agricultură și industrie alimentară, a solicitat Guvernului să avizeze de urgență proiectele opoziției cu privire la măsurile de susținere a agricultorilor. Parlamentarul a declarat că PSRM este gata să se așeze la masa de discuții cu responsabilii de la guvernare pentru a elabora Strategia în sistemul alimentar, în caz contrar vom depinde mai departe de importurile în acest sector.
”Prețurile la motorină, la inputuri și materialul semincer împing agricultorii să semene ceea ce au. Statul nu a intervenit cu nimic. Îngrășămintele le vor utiliza în măsura posibilităților și nu conform regulilor tehnologice, inclusiv cei care dețin livezi. Evident că rezultatul în toamnă va fi cu totul altul, nu acel așteptat, reieșind din ceea ce se investește. (…) Este nevoie ca statul să intervină pentru a asigura securitatea alimentară a țării. Dacă nu va interveni statul, costul produselor va fi foarte mare, iar cetățenii nu-și vor permite să cumpere aceste produse”, a menționat deputatul.
Vicepreședintele comisiei agricultură și industrie alimentară a mai declarat că Guvernul trebuie să ajute și producătorii agricoli care exportau pe piețele din Federația Rusă. De asemenea, statul trebuie să intervină și să stimuleze producătorii din sectorul zootehnic, astfel ca golul ce va fi creat din cauza lipsei produselor din Ucraina să fie suplinit cu produsele alimentare locale.