Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu angajații Direcției generale urmărire penală și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au investigat acțiunile de escrocherie  în cadrul unei cauze penale începută în luna noiembrie 2021, în temeiul bănuielii rezonabile de comiterea infracţiunii prevăzute de art.190 alin.(5) din Codul penal.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, oamenii legii au  constatat că în perioada anilor 2019-2022, factorii de decizie ai unei Agenții de turism din municipiul Chișinău,  împreună cu alte persoane, au creat o schemă bine determinată prin care dobândeau ilegal sume bănești, sub pretextul acordării serviciilor de turism, neavând intenția de a-și onora obligațiile contractuale asumate. 

Drept urmare, cel puțin 42 de persoane au avut de suferit, prejudiciu total estimat este de peste două milioane de lei.

Prin urmare, la 1 februarie,  grupul de urmărire penală a efectuat 8 percheziții la domiciliile bănuiților, precum și în mijloacele de transport, de unde polițiștii au  depistat și ridicat acte contabile, dispozitive electronice de stocare a datelor, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul și alte mijloace probatorii. 

De asemenea,  în cadrul acțiunilor procesuale au fost reținute pentru 72 de ore, directorul agenției de turism  și managerul agenției.