Guvernul cunoaște că până la sfârșitul acestui an prețurile la gaz vor crește pentru consumatorii finali și urmărește procesul. Cel puțin asta reiese din declarațiile făcute de către reprezentanții cabinetului de miniștri.

Premierul Natalia Gavrilița a fost întrebată, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, ce cunoaște despre negocierea unui nou contract de livrare a gazelor naturale, dar aceasta a redirecționat întrebarea către vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale Andrei Spînu.

“Urmărim ceea ce se întâmplă pe piața regională. Jucătorii de bază sunt companiile implicate în proces: Moldovagaz și Gazprom. Ministerul pe care îl reprezint, suntem în discuții permanente cu Moldovagaz, chiar azi am discutat în vederea stabilirii modului cum vom parcurge perioada până la semnarea contractului. Urmărim ceea ce se întâmplă, probabil vom avea discuții cu Gazprom. La moment, este prematur să ne expunem clar care vor fi tarifele și cum vor evalua prețurile”, a declarat Spînu.

Amintim că la sfârșit de septembrie expiră contractul de livrare a gazelor cu Gazprom. Președintele țării, Maia Sandu, a declarat că nu este de competența guvernării să negocieze un nou contract și că de acest subiect trebuie să se ocupe Moldovagaz. Precizăm că este o premieră când statului refuză să participe la aceste discuții cu Gazprom și să ceară un preț mai avantajos pentru consumatorii finali.