Vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc a participat la funeraliile Maestrului Vladimir Curbet.

Vicespeakerul, împreună cu un grup de deputați, au păstrat un minut de reculegere și au depus o coroană de flori în amintirea celui care a fost prim-maestru de balet şi a educat zeci de generaţii de artişti în cadrul Ansamblului Național Academic de Stat de Dansuri Populare ”Joc”.

Maestrul Vladimir Curbet și-a dedicat întreaga viață tradițiilor coregrafice, a regizat şi a prezentat cu ansamblul „Joc” circa 10 000 de spectacole în peste 70 de țări.

Parlamentul Republicii Moldova este profund îndurerat de această pierdere enormă și exprimă sincere condoleanţe familiei îndoliate, tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.