Partidul Democrat din Moldova (PDM) va convoca joi, 14 decembrie, Consiliul Politic Naţional al partidului, iar vineri, 15 decembrie, va fi convocat Biroul Politic al formaţiunii politice. Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, în cadrul briefingului săptămânal al partidului.
„Comunic că pentru joi este convocat Consiliul Politic Naţional al PDM, iar pentru ziua de vineri – Biroul Politic. Evident în cadrul acestora vor fi evaluate rezultatele înregistrate în ultima perioadă de Partidul Democrat, dar și obiectivele care vor fi urmărite de partid pentru viitor. Cunoaștem foarte bine că intrăm într-un an electoral și vom lua în considerație și aceste momente”, a comunicat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, citat de trm.md.