Guvernarea nu acționează conform principiilor unui stat de drept, ale democrației sau justiției, ci înfăptuiește o fărădelege față de țară și popor, când sub lozinca de luptă cu corupția lezează dreptul la libertatea cuvântului și libertatea gândirii.

Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Aliona Pilipețcaia, la protestul de la Cahul. Parlamentarul a menționat că arestul președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, nu este altceva decât o încercare din partea puterii centrale ”de a intimida opoziția prin metode nedemocratice”. ”Autoritățile nu au timp să investigheze furtul miliardului, să se ocupe de problemele economice, ci a început o vânătoare contra oamenilor care le sunt incomozi. L-au arestat pe președintele raionului Cahul, cine va urma? Președinții de raioane, consilierii? Cerem dreptate și suntem siguri că aceasta va fi înfăptuită. Vreau să atrag atenția asupra și partenerilor externi asupra a ceia ce se petrece în țara noastră. Însă, cel mai probabil, curatorii au dat indicații autorităților noastre să-i înlăture pe cei incomozi. Noi îi vom apăra pe colegii noștri, care vorbesc deschis despre problemele din țară. Suntem pentru libertatea cuvântului și suntem siguri că doar împreună vom putea învinge toate fărădelegile la care recurg guvernanții”, a spus Pilipețcaia. Protestul este organizat în susținerea președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, arestat de autorități sub învinuirea de acte de corupție. Manifestanții cer eliberarea imediată a acestuia și înfăptuirea unei justiții corecte.