Michel Temer a devenit miercuri noul președinte al Braziliei, la cîteva ore după ce Dilma Rousseff a fost destituită pentru falsificarea conturilor publice, punînd capăt la 13 ani de domnie a stîngii în cea mai mare țară din America Latină, notează AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Fost vicepreședinte al Dilmei Rousseff, omul puternic al PMDB (centru dreapta) — care a precipitat alungarea de la putere a șefei statului — a depus jurămîntul în Senat și va conduce o țară în criză pînă la viitoarele alegeri legislative și prezidențiale de la sfîrșitul lui 2018.

La fel de impopular ca și adversara sa, Michel Temer, 75 de ani, a promis în prima reuniune a cabinetului său “să repună Brazilia pe drumul cel bun”.

“Va trebui să plecăm de aici în aplauzele brazilienilor. Va fi dificil”, a recunoscut noul președinte care imediat a luat avionul spre China pentru summitul G20 unde va încerca să restabilească imaginea pătată a primei economii din America Latină.

“Unicul meu interes este să predau succesorului meu o țară pacificată, reconciliată și în creștere economică”, a repetat el într-o alocuțiune înregistrată și transmisă la televiziune în cursul serii de miercuri.

Dilma Rousseff a reacționat virulent după destituirea sa: “Senatul a luat o decizie care intră în istoria marilor nedreptăți. A comis o lovitură de stat parlamentară”, a denunțat ea, reafirmîndu-și nevinovăția.

Ea le-a promis lui Michel Temer și noilor aliați de dreapta ai acestuia “opoziția cea mai hotărîtă la care se poate aștepta un guvern de puciști”.

O majoritate confortabilă de peste două treimi dintre senatori au votat fără surprize pentru destituirea liderei de stînga, prima femeie care a fost aleasă la conducerea Braziliei în 2010, apoi realeasă la limită în 2014.

Din totalul de 81 de senatori, 61 au votat pentru destituirea ei, iar 20 împotrivă.