Suntem interesați în extinderea cooperării dintre Parlament și Adunarea Populară a UTA Găgăuzia pentru beneficiul tuturor locuitorilor țării, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu, la discuția de astăzi cu deputații din Adunarea Populară a UTA Găgăuziei.

Candu a subliniat că este extrem de important ca subiectele de cooperare să fie îndreptate pentru creșterea bunăstării oamenilor din autonomie. El a invitat deputații din Adunarea Populară să se implice în lucrările comisiilor și grupurilor de lucru din Parlament, atunci când se discută proiecte importante sau cu impact pentru autonomie. De asemenea, președintele Parlamentului a invitat deputații din Găgăuzia să participe în componența delegațiilor oficiale în deplasările peste hotarele țării.

Referindu-se la grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, Președintele Parlamentului a reiterat că există voință politică pentru aprobarea proiectelor care vizează autonomia. Andrian Candu a amintit că proiectele elaborate în cadrul grupului de lucru au fost discutate atât în comisii, cât și într-un format extins de dezbateri.

La rândul său, deputații din Adunarea Populară a UTA Găgăuzia au mulțumit președintelui Parlamentului pentru eforturile depuse în promovarea proiectelor de lege elaborate în cadrul grupului de lucru. Vladimir Kîssa, președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, a subliniat că autonomia este parte a Republicii Moldova și a apreciat faptul că deputații din Găgăuzia sunt tratați ca și parteneri egali de discuție de conducerea Parlamentului.

În noiembrie 2015, la inițiativa speakerul Andrian Candu, a fost creat grupul de lucru cu Adunarea Populară a UTA Găgăuzia. Obiectivul platformei este apropierea autorităților regionale și cele centrale, precum și un mecanism suplimentar de includere a Găgăuziei în proiectele de modernizare a Republicii Moldova.