Astăzi, SUA marchează 240 de ani de la ratificarea Declarației de Independență. Cu acest prilej, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a adresat un mesaj de felicitare lui Barack Obama, președintele Statelor Unite Ale Americii.
24h.MD vă prezintă mai jos mesajul integral al șefului statului:
„Cea de-a 240-a aniversare a ratificării Declarației de Independenţă a Statelor Unite ale Americii îmi oferă privilegiul și deosebita plăcere să Vă adresez, în numele meu și al poporului Republicii Moldova, cele mai sincere şi cordiale felicitări.
Cu această ocazie specială, permiteți-mi să-mi exprim profunda apreciere a modului în care a fost înrădăcinată o democrație funcțională în Statele Unite ce oferă americanilor șansa la libertate și prosperitate și constituie pînă în prezent o sursă de inspirație pentru multe națiuni. Totodată, țin să menționez că modelul elocvent de democrație este un exemplu real al respectării principiilor fundamentale ale statului de drept, bazat pe supremaţia legii şi garantarea egalităţii drepturilor.
Excelență, solemna sărbătoare – Ziua Națională este o oportunitate de a remarca cu o satisfacție aparte că Statele Unite au fost dintotdeauna un aliat şi partener de încredere al Republicii Moldova. În context, reiterez adînca gratitudine pentru sprijinul valoros şi asistenţa constantă, acordate de către statul Dumneavoastră în vederea implementării proiectelor sociale, agendei interne de reforme şi a obiectivului primordial de integrare europeană ale țării pe care am onoarea s-o reprezint.
Sunt ferm convins că relațiile bilaterale moldo-americane de prietenie și colaborare vor cunoaște și mai departe o ascensiune puternică şi statornică, dat fiind că există toate premisele pentru extinderea lor în cele mai diverse domenii, consolidînd astfel și Dialogul Strategic dintre ambele țări.
Dorindu-Vă sănătate, bunăstare şi noi realizări în exercitarea mandatului Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea distinsei mele consideraţii”, se spune în mesajul de felicitare.