Noul sistem de remunerare, care prevede majorări salariale pentru mai milte categorii de bugetari, începând din data de 1 decembrie 2018, va motiva oamenii din sectorul public, care va deveni mai atractiv. Părerea a fost exprimată de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul emisiunii Replica, de la Prime TV.

”Această lege vine să asigure mai multă echitate în sectorul public și să devină un instrument prin care noi putem să transpunem creșterea economică, creșterea veniturilor la buget în creșteri salariale și la angajații bugetari”, a declarat Octavian Armașu.

În cadrul aceleiași emisiuni, ministrul a mai spus că în elaborarea proiectului au fost implicați inclusiv experți de talie mondială.
”Este un proiect asupra căruia s-a munci mai mult de un an jumătate, cu implicarea mai multor experți, inclusiv internaționali și în acest fel am ajuns să venim cu o lege nouă care schimbă fundamental sistemul de remunerare a angajaților din sectorul bugetar. Și până acum s-au făcut majorări, în fiecare an, dar din cauza unui sistem inechitabil, iar de majorări beneficiau doar anumite categorii”, a precizat Armașu.

Amintim că salariile dădacelor din grădinițe se vor dubla începând cu 1 decembrie, iar lefurile asistenților medicali vor crește cu 86%. Despre asta a anunțat, zilele trecute, premierul Pavel Filip, care a explicat în detaliu reforma salarizării anunțată de președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. De majorări se vor bucura, în total, 150 de mii de bugetari. În primăvara anului viitor va avea loc următoarea etapă a reformei, când vor avea parte de majorări bugetarii care nu au fost incluși în prima etapă. Ulterior, salariile angajaților din sectorul public vor fi majorate anual.

Timpul.md