Guvernul Canadei a informat Ambasada Republicii Moldova că legislaţia aceste țări nu poate aproba deschiderea secţiilor de votare pe teritoriul Canadei” pentru scrutinul din anul 2019, în afara misiunilor diplomatice.

Prin urmare, la alegerile din 24 februarie 2019, moldovenii stabiliți în Canada vor putea vota doar la Ottawa.

Amintim că Ambasada Moldovei la Ottawa a cerut anterior permisiunea de a deschide 3 secții de votare: la Ottawa, Montreal şi Toronto.

Precizăm că legislația canadiană nu este singura care impune astfel de restricții. Și în Germania organizarea de secții de votare este permisă doar la sediile ambasadelor, consulatelor generale și onorifice.

Organizarea unei secții de votare în afara sediilor menționate a fost aprobată de partea germană, cu titlu de excepție, doar pentru alegerile europarlamentare din 2014, din România.

Pentru srutinul din 24 februarie, Guvernul a aprobat deschiderea în străinătate a 125 de secții de votare, comparativ cu 100, la scrutinul prezidențial din 2016.