Comisia Electorală Centrală (CEC) vrea să înlesnească participarea cetățenilor din țară și din străinătate la alegeri. De aceea, va lansa un proiect-pilot privind utilizarea votul electronic la alegerile parlamentare din 2018, comunică 24h.MD.

„Votul la distanță va crește accesibilitatea proceselor electorale, va reduce costurile pentru organizarea alegerilor în străinătate și va crește rata de participare a cetățenilor care trăiesc în străinătate”, spun responsabilii de la CEC, care au prezentat astăzi rezultatele unui studiu de fezabilitate privind introducerea votului electronic.

Conform studiului, în Republica Moldova numărul utilizatorilor de Internet a crescut în ultimii ani și, astfel, se întrunesc toate precondițiile pentru implementarea votului prin Internet în viitorul apropiat.

Potrivit membrului CEC, Iurie Ciocan, implementarea proiectului va fi posibilă până în 2018, la următoarele alegeri parlamentare ordinare.

„Către următoarele alegeri parlamentare ordinare din 2018, când ne propunem lansarea proiectului-pilot privind votarea la distanță, urmează să ajustăm cadrul legal în domeniu și să creăm condițiile tehnice necesare”, a spus Ciocan.

Alina Russu, în calitate de președinte nou ales al Comisiei Electorale Centrale, a dat asigurări că instituția va continua toate proiectele inițiate până acum și va depune eforturile necesare pentru realizarea acestora cu succes.