Prim-ministrul României, Dacian Cioloș, susține că guvernul  român are nevoie de susținerea Republicii Moldova și tinde spre o colaborare nu doar la nivel guvernamental , dar şi la nivel de administraţie publică locală. Afirmația a fost făcută în urma întrevedeii cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.

“România rămâne fidelă sprijinului Republicii Moldova. Obiectivul nostru este să susţinem reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a asigura securitatea şi dezvoltarea. Considerăm că stabiliatea este foarte importantă în perioada urmatoare. Ne pare esenţial ca reformele începute să continuie”, a declarat acesta.

Cioloș a subliniat că legat de prima tranşă nu au fost condiţionalitaţi, dar măsuri care au rezultat din probelemele ridicate şi de oamenii care erau în stradă acum câteva luni la Chişinău şi nevoia de a progresa în diverse domenii. Abordarea a fost de a face ca împrumutul să deschidă clar finanţări şi din alte surse.

Acesta susține că a rugat ca Republica Moldova să ducă până la capăt aceste reforme de îmbunătăţire a mediului econonimic. Şi astăzi suntem în situaţia că banii sunt deja în contul Guvernului Republicii Moldova, Moldova este pe cale de a încheia un acord cu FMI, Moldova dispune de recunoaşterea Comisiei Europene.

„Dincolo de acest împrumut, continuăm cu asistenţa financiară nerambusabilă şi continuăm cu programe care au dat rezultate, finanţarea grădiniţelor punem la dispoziţie 3 milioane de euro care vor îmbunătăţi condiţiile în 80 grădiniţe. Vrem să intesificăm colaborarea nu doar la nivel guvernamental , dar şi la nivel de administraţie publică locală, să îmbunătăţim viaţa oamenilor care trăiesc în mediul rural. Ne dorim să continuăm sprijinul care se adaugă la ajutorul umanitar din primavara de 4 milioane de euro”, a specificat prim-ministrul României.

Totodată, Dacian Cioloş a menţionat că este important de sporit investiţiile româneşti în Republica Moldova.

“E important să sporim investiţiile româneşti în Republica Moldova. Moldova are un acord cu UE care include şi unul de liber schimb, iar România e principalul partener comercial al României. Putem încuraja investitorii români, atât companii de stat cât şi investitori privaţi. Există deja parteneriate de cooperare interconectări la care lucrăm în domeniul transportului şi energiei electrice. Există o banca importantă din România care urmează să investească aici. I-am confirmat domnului prim-ministru, suntem pregătiţi să creăm un fond de garantare”.

Premierul României a conchis că România doreşte să continuie să fie principalul avocat al orientării europene al Republicii Moldova.