Deputatul Iurie Reniță, care a fost ales în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Blocului ACUM PAS/PPDA, se pare că s-a dezamăgit de liderii celor două formațiuni. La alegerile prezidențiale din această toamnă, Iurie Reniță nu o va susține pe Maia Sandu, dar nici pe Andrei Năstase. În cadrul unei conferințe de presă, deputatul a anunțat că îl va sprijini pe unionistul Octavia Țîcu.

„Puteți conta pe sprijinul meu atât în campania prezidențială, cât și la eventualele alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Reniță în cadrul unei conferințe de presă, organizată de Partidul Unității Naționale.

Totodată, Reniță a criticat unele partidele proeuropene.

„Oricât s-ar strădui unele partide pretins unioniste sau proeuropene să declare sus și tare despre Unire, dacă nu ai un partener credibil și de durată la București și la Bruxelles, atunci  sunt doar vorbe aruncate în vânt și compromiterea intenționată a Unirii”, a mai spus Reniță.