Experții Uniunii Europene vor împărtăși cu Moldova experiența în domeniul reglementării serviciilor poștale și liberalizării pieței de servicii poștale, transmite 24h.MD, cu referire la un comunicat al Centrului de Informare al Vecinătății Europene.

De menționat este că experți din Lituania se vor afla la Chișinău în perioada 25 – 29 iulie, pentru a oferi autorităților moldovenești recomandări pentru elaborarea unui cadru juridic național care va reglementa furnizarea de servicii poștale, în conformitate cu legislația și cele mai bune practici ale UE.

Evenimentul este organizat de Instrumentul de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Comisiei Europene (TAIEX), în colaborare cu Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației a Moldovei.

În cadrul întrevederilor de cinci zile ale misiunii de experți cu personalul ANRCETI vor fi abordate următoarele subiecte: procesul de liberalizare a pieței serviciilor poștale, practica UE de stabilire a taxelor poștale, precum și taxele și despăgubirile aferente furnizării de servicii poștale universale. De asemenea, experții vot prezenta mecanisme de soluționare a reclamațiilor clienților și reglementare a litigiilor.