Republica Moldova va marca Ziua națională a portului popular în ultima zi de duminică a lunii iunie. Prima ediție a acesteia va avea loc pe 26 iunie curent.

Evenimentul va fi organizat la Palatul Republicii. Intrarea va fi liberă. Potrivit unui cuomuncat de presă al Ministerului Culturii, scopul sărbătorii este valorificarea costumului autentic popular românesc și ale etniilor conlocuitoare, cunoașterea pieselor componente ale costumului și ale simbolurilor acestuia, precum și promovarea tehnicilor de confecţionare a costumului popular.

În cadrul evenimentului vor fi expuse ii şi costume tradiţionale din Republica Moldova şi România. Colecţionarii vor povesti istoria acestora şi vor descifra semnificaţia simbolurilor cusute

Pe întreaga durată a evenimentului vor evolua artişti profesionişti, colective folclorice, oaspeţii având posibilitatea să participe la diverse ateliere de creaţie, să viziteze un târg de artizanat, dar şi să savureze diversitatea bucătăriei tradiţionale.