Licitația cu privire la procurarea celor 100 de autobuze este în analiză la ANSC. Despre aceasta a declarat primarul general Ion Ceban în cadrul unor declarații de presă.

„Este în discuții la ANSC. Chiar azi dimineață am discutat cu colegii, care m-au informat că ieri am avut o ședință la Agenția care se ocupă de contestații. Eu cred că până în luna octombrie, sub o formulă sau alta, vom aduce aceste 100 de autobuze.

Tot astăzi discutat despre producători și proprietari, să avem proiectul paralel pe autobuze la mâna a doua și identificăm în Norvegia, în Olanda, în Italia, am trimis și echipe din partea Parcului Urban de Autobuze”, a declarat primarul.

De precizat că ofertantul MAZ a fost desemnat câştigătorul concursului pentru achiziţionarea a 100 de autobuze noi pentru dotarea Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”.

Acesta a propus cea mai avantajoasă ofertă, din toți cei 6 participanți, prețul unei unități de transport MAZ fiind de 116 mii de euro și un termen de garanție de 6 ani.

Conform specificațiilor tehnice înaintate, unitățile noi de autobuze trebuie să fie din categoria M3, cu 3 uși, să aibă o capacitate de îmbarcare de cca 100 de persoane, inclusiv 22 locuri pe scaune. Podeaua trebuie să fie joasă, cu rampă retractabilă pentru facilitarea accesului utilizatorilor de scaun rulant.

Totodată, autobuzele trebuie să fie de 12 metri lungime, dotate cu sistem de supraveghere în interior și la exterior, precum și cu sistem de aer condiționat. Clasa ecologică a unităților noi trebuie să fie minim Euro 5.

De asemenea, municipalitatea a dispus ca pe perioada garanției, câștigătorul să asigure deservirea autobuzelor din surse proprii, schimbul componentelor: lubrifianți; filtre; curele; precum și deservirea sistemelor de aer condiționat și a consumabililor.

Conform criteriului aplicat factorului de evaluare în urma concursului pentru achiziţionarea a 100 de autobuze noi pentru dotarea Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”, pe primele 3 locuri s-au plasat ofertantul MAZ urmat de Isuzu Anadolu şi Otokar Otomotiv.

Alți 2 ofertanţi – Xiamen King Long și BMC Otomotiv au fost descalificaţi din motivul neprezentării clarificărilor solicitate. Totodată, oferta operatorului Temsa a fost respinsă pentru că nu corespundea cerinţelor expuse în documentaţia de atribuire.

Reamintim, municipalitatea a inițiat repetat la 25 februarie curent, licitația deschisă privind achiziționarea a 100 de unități noi pentru Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”. Asta după ce în noiembrie 2020, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat decizia prin care oferta companiei Isuzu Anadolu a fost desemnată câștigătoare.

Suma prevăzută pentru lotul de unități este de 270 milioane de lei.