Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii a avut, astăzi, o întrevedere cu şeful Oficiului înaltului comisar OSCE pentru minorităţile naţionale (ICMN) Henrik Villadsen, in marja celei de-a 23-a reuniuni a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care are loc la Hamburg, Germania, în perioada 8-9 decembrie curent.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii la subiectul protecţiei drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, în particular, pe marginea proiectului Strategiei privind consolidarea relaţiilor interetnice (2017-2027), document de politici elaborat cu sprijinul Oficiului înaltului comisar. De asemenea, viceministrul Darii a mulţumit ÎCMN pentru sprijinul acordat în vederea elaborării primului Plan de acţiuni privind punerea în aplicare a Strategiei.

La rândul său, Henrik Villadsen a confirmat disponibilitatea ÎCMN de a acorda în continuare asistenţa necesară în promovarea obiectivelor comune vizând protecţia persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, încurajând, totodată, autorităţile moldoveneşti să persevereze pe această cale