Lituania a reintrodus serviciul militar obligatoriu și a adoptat un model de armată mixtă. Anunțul a fost publicat pe site-ul biroului Administraţiei Prezidenţiale din Lituania.

După cum informează 24h.MD, legea va intra în vigoare de la 1 septembrie 2016.

Astfel, în fiecare an, în serviciul militar obligatoriu vor fi atraşi între 3,5 – 4 mii de tineri. În prezent, şi-au exprimat dorinţa de a intra în rândurile armatei mai mult de 3,8 mii de voluntari.

În anunţul despre lege se menţionează că „serviciul militar obligatoriu şi modelul de armată mixtă, când armata este formată din militari în termen şi militari profesionişti, creează o legătură mai strânsă între societate şi armată.

Potrivit legiuitorilor, noua lege va permite completarea forţelor armate regulate şi va contribui la formarea unei rezerve militare necesare.

Amintim că Lituania a renunţat la serviciul militar obligatoriu în 2008 şi a înfiinţat o armată profesionistă. Revenirea la serviciul militar obligatoriu a fost dictată de situaţia geopolitică şi necesitatea de a consolida apărarea acestei republici baltice.