Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează despre instituirea restricțiilor provizorii de circulație pe drumurile naționale a mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea de peste 20 de tone, pentru intervalul orar 10:00- 20:00, în cazul înregistrării temperaturii aerului de peste  30 grade Celsius.

În context, autoritățile publice locale sunt atenționate să instituie interdicția de circulație și pe drumurile locale aflate în gestiune,  pentru același interval stabilit. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor precizează că măsura restricţionării circulaţiei rutiere a fost luată pentru protejarea sectoarelor de drum asfaltat și respectiv,  evitarea în perioada caniculei a producerii deformaţiilor majore.

De menționat că, restricțiile instituite nu se referă la vehiculele care efectuează transporturile de persoane, animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, sau cele care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor și/sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculele destinate transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată și cele antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele șantierelor de construcție.